De cele mai multe ori, folosim cuvintele compasiune și empatie ca fiind sinonime, dar există câteva distincții importante între cele două.
Compasiunea înseamnă a acționa pe baza sentimentului de empatie și altruism, pentru a ușura suferința altor oameni. Oamenii plini de compasiune caută, să manifeste dragoste necondiționată și sunt dornici, să găsească oportunități de a atenua suferința sau tristețea celorlalți.
Empatia se referă la a trăi emoțiile negative sau pozitive ale altei persoane ca și cum ar fi ale tale. În timp ce empatia este, în general, o componentă a compasiunii, cele două rămân diferite din punct de vedere semantic. De exemplu, o persoană empatică ar putea sau nu să răspundă cu o acțiune, atunci când își asumă și experimentează emoțiile unei alte ființe umane.
Iată trei domenii principale de diferență între cele două concepte:
1. Acțiune vs. sentiment: Compasiunea necesită acțiune pentru a încerca să ajutăm o altă persoană, în timp ce empatia implică, doar, să simțim emoțiile acelei persoane.
2. Alegere vs. reflex: Pentru a experimenta pe deplin compasiunea trebuie, să faci o alegere în a acționa, în timp ce empatia este un răspuns emoțional reflex.
3. Atenție vs. stres: Compasiunea vine dintr-o stare calmă, de atenție la ceea ce se întâmplă în jur, în comparație cu empatia. Compasiunea îți va permite, să înțelegi starea unei persoane fără a îți pierde simțul conștiinței de sine și al stabilității, în timp ce empatia îți poate induce aceeași stare emoțională precum a celeilalte persoane.
Fiecare zi oferă noi oportunități de a practica compasiunea. Iată, cinci moduri în care poți practica această stare în viața de zi cu zi: acordă atenție imaginii de ansamblu și concentrează-te pe binele comun, ascultă-i pe cei din jurul tău, fă acte de bunătate, practică meditația, amintește-ți să ai grijă de tine.
Sursa: Master Class
Leave a comment